sâmbătă, 4 august 2007

"Caravana Jurnalului" a călcat strâmb!

http://www.jurnalul.ro/articole/98509/meserie-grea

Pe 31 iulie 2007, Caravana "Jurnalului Naţional" povesteşte şi despre presa din R. Moldova.
Cu toată stima faţă de jurnaliştii de la publicaţia română (care fac un lucru extraordinar), dar cu respectivul material au cam dat-o în bară. Părerea mea.
După mine, acesta seamănă mai mult a fi ca o reclamă, ca să nu zic altceva, pentru ziarul "Flux" în tandem cu postul Euro TV (şi, deci, pentru Partidul Popular Creştin-Democrat) şi o evitare a ziarului "Timpul", care, împreună cu "Flux" sunt cele mai mari publicaţii din Moldova. Prin ce să se explice oare asta? prin faptul că au fost găzduiţi de cei de la Flux, că au băut o bere împreună sau, pur şi simplu, că aşa le-a fost "dogovorul"? Ca să nu zăbovim mult, s-o luăm pe rând:

SUPERFICIALITATE. În iunie 2004, o întreagă echipă a plecat de la Flux la Timpul, pentru că “au primit o ofertă de nerefuzat”, povesteşte Igor Burciu. Motivul oficial al reporterilor a fost că nu sunt de acord cu politica editorială a Fluxului, “dar înainte îl lingeau în fund de-l rupeau”, spune Burciu, care crede că motivul real a fost un salariu mai mare. Înainte de a pleca, “dezertorii” au distrus toată arhiva în care se păstrau fotografii digitale şi articolele în varianta electronică.

Este, de fapt, o acuzaţie a lui Burciu. De ce n-a fost luată opinia celor care "au primit o ofertă de nerefuzat"? Sau poate acesta e adevărul şi gata?!

Flux – ziarul opoziţiei

Unul dintre cele mai cunoscute ziare de limbă română din Republica Moldova este cotidianul Flux... Această publicaţie este considerată la Chişinău cea mai pro-românească, redactorii săi combătând “cu sârg” iniţiativele guvernanţilor comunişti de moldovenizare a culturii şi conştiinţei românilor de la est de Prut.
"Flux" - ziarul opoziţiei? Oho! Care opoziţie? Ah, da, cea constructivă. Cum am putut să uit?!
Afirmaţia "cea mai pro-românească publicaţie" chiar m-a făcut să râd. Oare "Timpul", "Jurnal de Chişinău", "Ziarul de Gardă" nu sunt la fel ziare pro-româneşti? Sau este cumva vreun coeficient care măsoară cine e mai pro-românesc? probabil e proromânmetrul. Offf...
Posibilităţile materiale ale ziarului sunt modeste...
Serios? Nu ştiu, nu prea cred. La concertul organizat de PPCD (candidatul Corduneanu), în ajunul alegerilor locale, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pe stradă, sub tufişuri şi-n gunoaie rămăsese kilograme de hârtie oranj, editată de ziarul cu posibilităţi materiale modeste.
Cum aşa modeste? I s-au terminat banii partidului? Eeee, nu se poate aşa ceva! În caz contrar apare riscul ca jurnaliştii care "îl lingeau în fund de-l rupeau" să plece după oferte "de nerefuzat".
Pe lângă postul public al Moldovei, în urmă cu ceva vreme a apărut televiziunea de limbă română “Euro TV”, deocamdată singura cu capital privat.
Nu se spune, însă, prin ce a trecut un colectiv întreg de jurnalişti, care au fost daţi afară, practic cu forţa, din sediu, pentru ca nişte politicieni să-şi satisfacă interesele. Fraţilor, dacă ne-am apucat să relatăm ceva, haideţi şi-om face-o cum se cuvine. E clar că era imposibil sau, mai bine zis, inutil să descrii tot subiectul, dar măcar principalele linii de subiect, astfel ca cititorul român să-şi dea seama ce se petrece. Să nu citească doar despre "concurenţa cu presa rusească"

Timpul

“Fluxul era o şcoală de gazetărie”, spune Valentina Basiul (foto), reporter la cotidianul Timpul. Doi dintre jurnaliştii profesionişti care au lucrat la acest ziar au plecat pentru salarii triple să lucreze la proiecte internaţionale.

Valentina a terminat Facultatea de jurnalism în România; a lucrat mai întâi ca reporter

pe domeniul social, apoi pe educaţie şi pe politic. O amintire neplăcută ca ziarist are Valentina din ziua în care a venit la Chişinău preşedintele Băsescu: “Poliţiştii nu ne-au dat voie să ne apropiem de poarta Ambasadei României”. Ca orice ziarist moldovean care se respectă, îndrăznind să facă anchete, Valentina are şi ea un proces la Curtea Supremă.

“Am scris un articol despre corupţia în învăţământ; am luat sursele mele din facultăţi, studenţi, dar şi o profesoară căreia i-am dat numele cu acordul ei. După ce a apărut articolul, conducerea facultăţii a ameninţat-o că o dă afară, iar ea mi-a cerut să retractez.

A dat ziarul în judecată şi a cerut despăgubiri morale de 100.000 lei (n.r. – moldoveneşti).”

Însă ceea ce scrie sub titlul "Timpul" chiar e o bătaie de joc! Să întitulezi o parte din textul tău, "Timpul" şi să vorbeşti TOT despre "Flux", şi încă "de bine" ... nici nu ştiu cum se cheamă asta.... Şi în continuare să descrii un eveniment din activitatea doar a unui reporter. Nu spun că trebuia să descrie istoria de la începuturi şi până în prezent, dar măcar câteva date, cel puţin, generale. Chiar şi "Moldova Suverană" este prezentată mai "ca lumea". No comment!
......................................................................................................
Chiar dacă ziarul "TIMPUL" e publicaţia mea preferată, n-am scris aceste rânduri doar din cauza asta, dar m-a înfuriat, pur şi simplu, lipsa clară de ne-obiectivitate a celor de la JN.
Dacă au numit-o Caravană, asta înseamnă, după mine, o informare a cititorului din România dacă nu echidistantă, atunci, cel puţin, obiectivă.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Cine este Alexandru Tănase ştii John sigur este avocatul, fiul lui Constantin Tănase care face parte din PD, partidul care a votat împreună cu PPCD, PSL şi alţii în 4 aprilie 2005. Mai gândeşte logic puţin şi nu atacaţi toţi doar PPCD-ul că a votat comunişttii în 2005.
Nu pot să mă exprim la moment sută la sută, ce a fost totuşi votul din 4 aprilie, însă cei de genul Tănase, Roşca, sau Serebrian ştiu. Cump poate să acuze Constantin Tănase PPCD-ul de trădare când fiul său face parte din acea trădare. Şi fiul său la trădat ??? Think about it !!!

Anonim spunea...

Hai, că aici deamu tu aiureşti. În primul rând îmi pare rău că aperi atâta PPCD-ul.
Tot în primul rând eu n-am atacat acest partid, dar mi-am exprimat indignarea faţă de cei de la JN, care n-au informat cititorii obiectiv.
Pe de altă parte, Alexandru Tănase, fiul lui C. Tănase, nu e membru PD, dar a candidat pe listele acestuia pentru un fotoliu în Consiliul Municipal.
Şi încă un lucru nu înţeleg: ce legătură au acuzaţiile lui Constantin Tănase? Eu parcă nu l-am pomenit în articol!