"Acum se joacă altă piesă"
Un interviu cu Mihail Vakulovski din revista CULTURA.
despre piesa care se joacă în viaţa culturală de la Est şi Vest de Prut.
- Care este temperatura actuală a raporturilor culturale (dar nu numai) între România şi Basarabia?
- Căldură mare, monşer, ca şi afară. Băse îl vizitează pe Voronin, Voronin îl plimbă prin beciuri, lui Băsescu îi place (evident) şi nu uită să-i sugereze asta lu’ Voronin, Voronin se prinde şi îi trimite la Cotroceni muuulte butoaie pline (sau erau sticle?) cu cele mai bune vinuri, iar în presă îşi toarnă zoaie în cap unul altuia, că aşa trebuie. Cam după acelaşi scenariu se joacă şi-n „viaţa culturală”, doar că aici e vorba mai mult de lupi singuratici, rar cine îl ia în seamă pe preşedintele uniunii de creaţie din care face sau nu parte. Gaşca lu’ Păunescu s-a înfrăţit cu gaşca lu’ Vieru, gaşca lu’ Dinescu - cu gaşca lu’ Esinencu, gaşca de la „Contrafort” - cu gaşca de la ICR, gaşca lu’ Galaicu - cu gaşca de la „Vatra”, gaşca de la clubliterar - cu gaşca de la Club Literar, Tiuk cu KLU şi tot aşa.
- A avut loc, în contextul post-90, un schimb real între culturile celor două ţări? Care a fost sensul principal (R-B sau B-R)?
- Da. Pe valul Basarabia-România, acesta e sensul de circulaţie, pe o singură bandă. Pentru basarabeni România e o alternativă, un cîmp de luptă, cultural vorbind, iar românii – cu unele excepţii, care, normal, confirmă regula - fac un fel de turism în Basarabia. Basarabenii învaţă în România, se perfecţionează, scriu, publică, intră în competiţie, sînt activi, în joc, pe teren, fie că e vorba de literatură, fie că e vb de artele plastice, artele vizuale, muzică, ziaristică etc. Voi luaţi cam ce e mai bun, de obicei, şi trimiteţi la noi cam ce e mai naşpa (şi asta începînd cu elevii şi studenţii). Trist, dar pe-aproape de adevăr.
- Care sunt temele curente ale dezbaterilor intelectuale din Basarabia?
- Trebuie să menţionez că sînt de 11 ani în România, 4 – la Bucureşti, la doctorat, iar din 2000 – în Braşov, între Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali. Urmăresc „viaţa culturală” din Basarabia, normal, mă interesează, mă implic, am avut mereu măcar o rubrică permanentă într-o revistă din Chişinău, vorbesc cu prietenii de acolo, ne scriem aproape zilnic, ne citim, public şi susţin scriitorii basarabeni la Tiuk. Dar, totuşi, am pierdut cumva legătura cu ceea ce se numeşte „viaţa culturală” cu tot ce înseamnă asta – discuţii, certuri, înjurături -, pentru că nu mă interesează deloc să fiu luat în seamă de vreun guru local, mă doare-n pălărie de ce crede un d’ăsta de pe Bîc - ca şi de pe Dîmboviţa, de altfel - despre ce şi cum scriu. Pe mine mă interesează viaţa de zi cu zi, de aici şi de acum, cotidianul, trecutul biografic şi prezentul, astea sînt temele pe care le trăiesc.
- Care e raportul dintre generaţii? Cum este văzută „generaţia Vieru” de generaţia tânără?
- Depinde ce înţelegem prin „generaţia tînără”. „Optzeciştii” basarabeni se mai cred generaţia tînără, ca şi ăştia din România. Ei au ieşit clar împotriva bătrînilor şi s-au luptat cu ei pe baricadele revistelor culturale (în special „Contrafort”). Ăştia de seama mea – la fel, i-au respins categoric pe Vieru & co, dar s-au detaşat – clar – şi de aşa numiţii „optzecişti”, care, de fapt, nu există în afara grupului din România, şi – normal - de „generaţia ochiului al treilea”, uniţi în jurul săptămînalului „Literatura şi Arta”. Cei şi mai tineri decît noi, care au apărut deja cu texte bune, mai ales pe blogurile literare din România, nu se prea exprimă în acest sens. Poate că pentru ei Vieru & co nici nu există, poate că nu vor să intre în astfel de discuţii şi să profite de tot şi de toate, (încă) nu se ştie. Poate pur şi simplu au ales să devină scriitori adevăraţi şi să scrie, nu să se bălăcărească în mizeriile astea „intelectuale”.
- În ce fel a influenţat politicul recent climatul cultural din Basarabia?
- În nici un fel. Sper asta şi cred asta.
- Aveţi impresia că Basarabia nu este un subiect suficient mediatizat în România? Aveţi impresia că Basarabia este percepută mai curând negativ (dispreţuitor, plictisit) în România? Dacă da, care sunt motivele?
- „Basarabia” nu este un subiect tocmai atractiv pentru români, asta cam aşa e, mai degrabă e o temă de evitat, se pare. Nu ştiu dacă e percepută mai mult negativ - asta noi ar trebui să vă întrebăm pe voi. Prietenii mei au o părere foarte bună (şi destul de veridică, cu critici constructive, nu doar cu laude... meritate) despre prietenii lor basarabeni şi despre oamenii de cultură, să zic aşa, care vin de pe partea cealalată a pîrîului.
- Care sunt principalii actori de pe scena culturii basarabene? În ce raporturi de putere/ interese sunt ei distribuiţi?
- Păi s-a cam terminat piesa cu actori principali şi actori secundari. Acum se joacă altă piesă, în care şi actorii cu roluri episodice pot fi la fel de importanţi ca şi cei care nu se mai lasă duşi de pe scenă, dar care de multe ori au doar rolul decorului, pe post de mobilă. Acum nu mai e faza că dacă nu publici la cele 2 reviste nu exişti, internetul simplificînd şi limpezind viaţa celor care crează, în detrimentul editorilor şi redactorilor şefi de la revistele „de cultură”, care sînt peşti de artişti. Nu te publică o editură din R.Md – dai cartea la alta, nu se poate – încerci în România, dacă nu şi nu – publici pe net, frate. Important e textul acum, nu cartea. Nicoleta Esinencu, de exemplu, încă n-a debutat în volum, dar e una din cele mai cunoscute scriitoare de limbă română.
- Care sunt principalele personaje ale culturii româneşti contemporane, aşa cum apar dinspre Basarabia?
- Depinde... Dumitru Crudu, Iulian Fruntaşu sau Iulian Ciocan, de exemplu, sigur nu-l simpatizează pe Păunescu, care a fost ridicat în slăvi de scriitorii naţionalişti, dar Ştefan Başovoi, Ruslan Carţa, Roman Iagupov sau Pavel Păduraru pot avea alte gusturi şi decît Crudu, altă părere despre asta avînd, cu siguranţă, Mitoş Micleuşanu, Roman Tolici, Vasile Ernu sau Vladimir Bulat şi tot aşa. Alta e viziunea unui scriitor basarabean care a locuit în străinătate (nu doar în vacanţă), alta poate fi părerea unuia care şi-a făcut studiile în România (nu a fost doar la Zile şi Nopţi de literatură sau aşa ceva), ciocnindu-se zi de zi de problemele de aici, simţind realităţile „frăţiei” româno-române pe propria piele şi cu totul alta e părerea unuia care n-a ieşit de la el din sat (aici contînd şi ce cărţi şi reviste a citit, la ce program TV s-a uitat, cu cine a discutat şi de cine se simte mai apropiat).
- Credeţi că, dincolo de rolul nefast jucat de URSS în istoria Moldovei de peste Prut, Basarabia poate fi un exportator/ intermediar al valorilor ruseşti majore?
- Da, categoric (că România ar trebui să profite de basarabeni ca să cunoască & înţeleagă cultura rusă, nu că URSS a jucat un rol „nefast” în istoria Moldovei). Basarabenii cunosc limba rusă foarte, foarte bine, o simt, o trăiesc altfel decît cei care au învăţat-o la şcoală. Altfel înţelegi o limbă pe care o ştii din copilărie şi nici măcar nu-ţi dai seama cînd ai învăţat-o, folosind-o zi de zi. Altfel e cînd citeşti Bulgakov, Nabokov, Dostoevski în original, altfel sînt filmele nedublate, altfel e muzica ascultată şi pentru text, pentru mesaj, nu doar pentru sonoritate, iar basarabenii sînt incomparabil mai aproape de cultura rusă şi – totodată – de cultura română; aşa că noi sîntem calea, podul. E de neînţeles tratamentul faţă de traducătorii de origine basarabeană, îndepărtaţi de editorii români, care preferă traducători care habar n-au de limba rusă vie, vorbită pe stradă, ce să mai vorbim de argou şi de limbajele de cartier, asta fiind limba literaturii actuale, limba literaturii contemporane. Cum spune şi Vladimir Sorokin - cum să scrii sute de pagini despre lupta de la Borodino, unde se taie şi se omoară atîţia mujici, fără a folosi nici măcar o înjurătură?! Mori de ciudă cînd citeşti subtitrajele la filmele ruseşti, apoi te distrezi, dar îţi pare rău pentru prietenii români care cred că citesc ce spune personajul şi nu prea înţeleg ce-a vrut să spună regizorul şi scenaristul. De f. multe ori ar trebui să vă întrebaţi ce-a vrut să spună traducătorul, că regizorul vrea să spună exact ce spune.
- Ce are de oferit Basarabia României? Dar România Basarabiei?
- Nu ştiu dacă aşa se pune problema. Ce-i poate oferi mîna dreaptă mîinii stîngi şi invers? Să se spele una pe alta?
- Credeţi că prejudecăţile privind retardul cultural al Basarabiei faţă de România sunt întemeiate?
- „Cine zice ăla e”.
- Tema unionistă (mai) este un subiect de actualitate în mediile basarabene?
- Da. Şi va fi mereu. Unirea cu „Patria Mamă” România, reunificarea URSS – teme care nu vor dispărea niciodată în R. Moldova, oricum s-ar numi „strugurele” dintre Nistru şi Prut. Scria frate-meu despre un om care s-a născut în Rusia Ţaristă, s-a căsătorit în România Mare, a făcut copii în URSS şi acum locuieşte în R. Moldova, fără să fi ieşit vreodată de la el din sat. Ştiţi care e cea mai mare greşeală a României în acest sens? Că a recunoscut independenţa R. Moldova. Cum să faci aşa ceva, cînd majoritatea basarabenilor – atunci, în 1990 - luptau pentru unire, nu pentru suveranitate? A, ca să nu se mai pună problema unirii, doar poate aşa.
- Dacă ar fi să descrieţi Basarabia în cinci adjective/substantive, care ar fi acestea?
- Pentru mine? Acasă. Părinţi. Copilărie. Adolescenţă. Eu.
În general: Ospitalitate. Hărnicie. Vinuri. Tradiţie. La limită.
(iulie 2008)
Lupu iese din maşină!
În faţa blocului 3 (Facultatea de Filologie) a Universităţii Pedagigice de Stat din Bălţi "Alecu Russo". Prima librărie PRO NOI.
Viceprimăriţa oraşului Bălţi, Lidia Guţu, îşi citea discursul mai rău ca un elev de clasele primare, neuitând, până la urmă, şi de "velikii naş iazîk".
M. Lupu achită pentru cărţile cumpărate („Diplomaţia” lui Henry Kissinger şi „Мысли, афоризмы и шутки выдающихся женщин”, de K. Duşenco, în valoare de 227 lei) întinzând o bancnotă de 500 lei şi nemaiaşteptând restul - nu se ştie din ce motiv! (Una din vânzătoare a alergat din urmă şi i l-a dat unui bodyguard!)
Deschiderea celei de-a doua librării. Tăierea panglicii :)
