miercuri, 19 septembrie 2007

Filat + Serebrian ?

Aşadar, Vladimir Filat a părăsit Partidul Democrat (PD), pentru că nu mai este de acord cu modul în care se iau deciziile în această formaţiune şi intenţionează să lanseze un nou proiect politic. Este vorba, cel mai probabil, de crearea unui partid politic de orientare liberală... Declaraţiile au fost făcute publice, în cadrul unei conferinţe de presă, pe data de 17 septembrie, luni de ex-membrul PD.

Imediat a doua zi, marţi, 18 septembrie, aşteptând mai întâi replica liderului PD, Dumitru Diacov, preşedintele Partidului Social-Liberal (PSL), Oleg Serebrian, organizează şi el o conferinţă, cu tema: "Poziţia PSL faţă de alianţele din consiliile raionale şi alegerile anticipate pentru Consiliul raional Rezina".
Să fie anunţarea acestei teme doar un pretext pentru a face conferinţa? când, de fapt, liderul PSL dorea ca, în contextul ieşirii lui Filat din PD, să-i sugereze acestuia (sau să sugereze jurnaliştilor) că el e gata să se unească cu ex-democratul Filat sau să-l primească la el în partid?
... Sigur, V. Filat nu e unul din cei mai proşti politicieni, şi îşi dă foarte bine seama că încă un partid politic (şi-ncă liberal) n-o să aibă succese pe piaţa politică moldovenească. Acest lucru îl ştie şi O. Serebrian. Şi chiar l-a afirmat în cadrul acelei conferinţe. Adăugând că, "dacă şi dl Filat ar putea să se apropie de acest cerc liberal şi ar fi mai multă deschidere, acest vis al acestei discuţii despre unificarea liberală, până la urmă ar putea să ajungă o realitate".



Adică liberalii (prin gura lui Serebrian) îşi dau (poate) seama că în 2009, dacă merg separat, e posibil să nu treacă nici măcar pragul electoral. Şi, profitând de figura "liberă" a lui Filat, una ambiţioasă, carismatică şi "cu bani", aceştia vor să-l atragă de partea lor sau ei cred că Filat va fi cel ce-i va unifica.


În orice caz, părerea mea este că va avea loc următoarea operaţie:
PSL + PNL + V. Filat = PSL sau PDL (sau altceva).

Chiar dacă Oleg Serebrian spune că persoana cea mai potrivită pentru preşedintele unui singur partid liberal ar fi Dorin Chirtoacă, nu cred că PL-ul se va implica în calculul de mai sus (deşi orice e posibil).
Aşteptăm ce se va întâmpla!

2 comentarii:

Unknown spunea...

Chestiile sunt mult mai subtile şi mai adânci de cât par.Filat nu se va afili(t)a cu nimeni, din cei nominalizaţi, va face un partid mare dfar slab, cu oameni mult mai cunoscuti decât Alexandru Tănase, care vor încerca să rupă rândurile la electorala din 2009. Însă rezultatul va fi pe faţă, nu va fi nici un rezultat.

SJ spunea...

Care sunt acei oameni "mult mai cunoscuti decat Alexandru Tanase"?