A L E G E R I locale !!! Câţi se vor prezenta?
E 3 iunie, ziua alegerilor locale generale.
Astăzi ne alegem primarul şi Consiliul.
Astăzi hotărâm pe mâna cui dăm Chişinăul pentru următorii 4 ani.
Atrag atenţia la Chişinău, pentru că aici se va da bătălia cea mare. Dar desigur nu trebuiesc neglijate celelalte localităţi din republică.
Eu deja mi-am făcut misiunea... Am intrat în cabina de vot cu o listă de un milion de candidaţi la Consiliu - avea aproape 1 metru, poate peste. Nu încăpea în cabină. Recunosc că unele ciuperci independente îmi erau necunoscute chiar, dar mi-am dat seama că nu demult plouase.
Nici lista cu candidaţii la primărie n-a fost mai de treabă, dar, totuşi, nu se compară cu prima.
...Din fericire, pot spune că sunt şanse mari ca roşii să nu câştige capitala. Dacă pe plan naţional mai au ocazii, atunci în municipiu nu cred (şi nici nu vreau să cred) că vor câştiga. Totul depinde de partidele care se întitulează democratice şi anticomuniste.
Totuşi, când spun că avem şanse să nu vină panglicarii roşii la Primăria capitalei, am în vedere doar după turul doi (dacă va fi). Pentru că (nu-mi place s-o spun, dar) în primul tur, dacă va fi validat (dacă se vor prezenta la urne 25% din alegători), mai mult ca sigur că vor fi pe primul loc.
De aceea, indiferent cine se va plasa pe poziţia a 2-a, acesta are nevoie de susţinerea tuturor partidelor pentru a câştiga. Şi nu atât cât să câştige candidatul respectiv, cât, pe de o parte să piardă comuniştii, iar pe de altă parte să câştige cetăţenii.
Dar, până atunci, să vedem dacă se vor prezenta la urne numărul necesar de alegători.
Până la ora ora 9.30 - 2,68%, iar până la ora 12.30 - 12,60%
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu