Mai ai ceva de spus? mai bine nu spune!
Dacă vrea cineva să vadă cum NU se face o emisiune, care se doreşte a fi o dezbatere (deoarece sunt mai mulţi invitaţi) politică, atunci "cu mult succes" poate să se uite vineri seara la postul de tv, NIT. Este vorba de "emisiunea" "Mai ai ceva de spus!", moderată de publicistul Vsevolod Ciornei.
În ediţia de ieri invitatul special a fost chiar preşedintele ţării, Vladimir Voronin (care era aşezat pe scaunul unde, deobicei, stă moderatorul).
Ceilalţi invitaţi (care sunt permanenţi) de la masă au fost: Ion Berlinski ("Moldova Suverană"), Oleg Cristal (iarăşi de la "Moldova Suverană") şi Sergiu Batog (gazda de la NIT).
Fără a o privi, îţi dai seama cam ce fel de borş poate să iasă.
Personal, i-am văzut pe cei din platou (inclusiv pe V. Ciornei) ca pe nişte câinişori cu gura căscată, care dădeau din coadă în aşteptarea osului (promis, probabil, de V. Voronin).
Aceştia încuviinţau orice spunea şefu'; îi aprobau comportamentul (jalnic la adresa cetăţenilor, la adresa României, la adresa lor chiar); îi spuneau că el e "the best", că e cel mai sincer, faţă de toţi ceilalţi politicieni, că e cel mai incoruptibil, că e atacat din toate părţile; aplaudau când acesta zicea "Noi am fost şi suntem moldoveni şi vorbim limba moldovenească"; îi făceau vânt când acesta transpira; şi, nu în ultimul rând, îi puneau cu grijă întrebările, astfel ca acestea să bată pasul cu răspunsurile...
Nu scriu mai multe, pentru că... în zadar.
Aş vrea să spun că aveam un anumit respect pentru Vsevolod Ciornei, chiar dacă uneori erau evidente anumite momente de "moldovenism" în activitatea lui. Însă această emisiune m-a lipsit şi de acel mic respect.
Şi-ncă ceva, (nu-s eu specialist, dar îmi dau suficient de bine seama cum trebuie să arate astfel de emisiuni [dezbateri]) ca un mic sfat pentru jurnaliştii care au de gând să realizeze dezbateri sau emisiuni "unu contra unu": uitaţi-vă, mai întâi la TVR1 - la "Între bine şi rău" şi/sau la "100%" de la Realitatea TV, de Robert Turcescu.
P.S.
Înţeleg că în zilele noastre principiile nu te hrănesc, dar nu pot să înţeleg cum să treci peste ele în halul acesta...
Dacă vreţi, ascultaţi un mic fragment, pe care l-am selectat, unde veţi auzi ce n-aţi fi vrut să auziţi...
2 comentarii:
si eu daca n-am Flash, cum sa-l ascult?
nu stiu, download-ează Flashul de pe internet.
Trimiteți un comentariu